...in cautarea verbului pierdut

...caut timpul, conjugand verbele...as vrea sa ma inveti conjugarea verbului la prezent...imi ratacesc timpul intre timpuri, numar clepsidre sparte, in incercarea de a evada din propriul timp...e plin peretele de insemnari liniare, oare ce oi fi numarand?!...raze de noapte, umbre de zi...ecoul soaptelor, soaptele ecourilor...oile ratacite de dinainte de somn...si somnul unde s-a pierdut, nu ar fi trebuit sa apara dupa numararea lor?...imi strecor picioarele in papucii de casa...ce pacat ca nu sunt ai tai...ai mei s-au tocit de atatea nopti nedormite...vreau sa-mi imprumuti rasul tau, sa-l fac sablon al tacerilor noastre...

...eclipsa

a

…tarziu in noapte, cand toate vocile si gandurile tac, oamenii isi amintesc de ei...isi amintesc de singuratatea lor, de sufletul pedepsit intr-un colt al fiintei...atunci mastile cad, in fata propriului sine...ne-am pierdut in valtori ale mintii, ale eu-lui, ale realitatii ce ne inconjoara, dar lipsita de adevar...dar fericirea nu salasluieste in ele...lipseste ingredientul magic, ce numai sufletul il poate zamisli...caut zambetele oamenilor, dar nu le gasesc pe cele venite din adancul cald....un gand bun inseamna mult si, in sufletul nostru, suntem recunoscatori pentru el...dar lipsesc atat de multe...atat de multe elemente de care distanta priveaza oamenii... mangaierea cuvintelor inseamna mult, dar prea putin pentru a simti ca sufletul traieste cu adevarat...in aceasta solitudine ne convingem singuri ca putem trai si fara o prezenta draga langa noi, aproape ca ajungem sa credem, refulam tot ceea ce simtim, le inghesuim bine in noi sa uitam de ele, sa uitam de noi...ajungem atat de mentali din instinct de conservare, pentru ca nu putem suferi la nesfarsit si atunci treptat ne renegam sufletul, il punem in ungherul cel mai intunecat din noi, pentru a nu ne deranja cu trairile sale...suntem oameni, iar pentru a trai singuri, trebuie sa renuntam la partea umana din noi...ajungem in acel stadiu in care si daca ar aparea cineva, avem retineri, deja calculam totul mental, riscuri-avantaje, suntem pur matematici...facem calcule rapide si tragem linia: nu cred ca am sa risc, ne spunem...am vrea sa renuntam la matematica, dar de atatea ori ne-a demonstrat viata ca idealisti nu au ce cauta in realitatea inconjuratoare, incat spiritul oricat de liber ar vrea sa zboare, in cele din urma sta cuminte si respira intre liniile trasate de creier...e aerul dens, greu respirabil, dar macar stie ca nu va avea momente in care i se va taia respiratia, va simti ca zboara in cele mai inalte ceruri, iar apoi cu aripile frante sa se intoarca taras in tarcul sau...ramane singur si in acest tarc, dar macar tine sub control singuratatea, a invatat sa nu se gandeasca cum ar fi daca cineva l-ar tine in brate, l-ar mangaia...i-ar spune povesti, iar ceea ce simte sa fie real...sunt lucruri pe care trebuie sa le uite, pentru a trai...letargic intr-adevar, dar macar respira...

...mi-am gasit antidot...ciocolata...papilele mele simt cum e sa fii mangaiat...creierul cade in mrejele dulci si pentru moment vede roz...

...si mi-au spus sa nu mai mananc ciocolata....zaharul imi face rau...sunt ilari, ce rau poate sa-mi mai faca....

...vals

...cum as putea evada din lumea din jur?...cum as putea sa-mi intind gandurile si sa zbor?...cum as putea sa uit de toti si de toate, sa ma pierd atat de departe, incat sa nu mai aud galagia gandurilor celor din  jur....doar utopie, doar o lupta interioara devoratoare si nesfarsita, doar pasi de rama, intr-o lume plina de mocirla...musc adanc buzele insetate, simt gustul dulce al sangelui, inca sangele mi-e dulce, n-as fi crezut ?!...cerul e rosu  si privirea le e oarba ca noaptea, luna si-a pus o masca de hot si le-a furat toate gandurile si simtirile, stelele le-au cules intr-o gaura neagra si au ramas doar minti ce vaslesc pe cursuri banale...ma doare fiecare clipa in mine si departe de mine, ma invart intr-un spatiu prea plin, sa-mi mai pot dezmorti oasele...mi-au invadat eul si sinele si sufletul...as vrea sa iau o matura si sa le fac vant, sa-i matur, sa curat aleea pe care ma plimbam in pasi roz...mi-e dor de ea, mi-e dor de petalele florilor de cires, vreau sa repir albastru...

...vanilie

....mangai motanelul cuibarit in bratele mele...e catifelat si lenes, toarce parca aievea si se intinde de placere...e dulce si pufos si ma indeamna sa visez, sa ma pierd in amintiri ce-mi tin de cald sufletului...ratacesc cu ochii inchisi, in pas de gand, pe aleea veche din adancul meu, imbracata in aroma de cirese coapte, in iz dulce de vanilie si atingerea catifelata a noptilor de vara, rasfatate printre tacerea stelelor...cu fiecare gand simt fiecare urma de pasi ce i-ai pierdut in urma ta, ating fiecare umbra ce ai desprins-o din sufletul tau, ma joc cu fiecare adiere de vant ce mi-ai trimis-o sa-ti duca soapta mea aproape de tine...as vrea sa ma pot risipi asemeni vantului si-apoi sa ma adun din colturi indepartate, in bratele tale, sa-ti gust privirea, sa-ti mangai tamplele, sa uit ce dor mi-a fost de tine...o clipa,  o clipa cer doar sa simt...o clipa care sa stearga infinitele clipe...

...neant

...privesc cum pasarile zboara...as vrea sa vad cerul prin ochii lor, as vrea sa simt adierea vantului prin aripile lor, as vrea sa ma pierd in zare, asemeni lor...le urmaresc insetata de zbor si simt cum imi cresc radacini adanci, in pamantul negru...incerc sa scap din stransoarea sa, dar sunt prea obosita...prin radacinile groase, simt cum ma scurg  in tarana, cum mainile mi se usuca indreptate spre cer, incercand sa atinga neatinsul...si as vrea macar o frunza, sa-mi tina de cald bratelor goale...si as vrea macar ...ce ar putea sa mai vrea un trunchi uitat in iarna...si zborul le duce departe in zare si ma intreb ce se ascunde dincolo de unde privirea-mi ajunge....dincolo de pragul ochilor, incerc sa privesc cu mintea, cu spiritul...

astenie...

...se zice ca a venit primavara, ca se va juca din nou, ca un pictor cu paleta de culori…ca soarele va scalda in lumina tabloul viu si colorat…mi-e sete sa cred in acest tablou, mi-e dor sa ma pierd in galben, verde, albastru…sa simt rosul, cum ma incalzeste si nu arde…sa inghet din nou mintea si sa ma pierd in primavara ?....mi-e dor sa te pictez….