....am alunecat…am incercat sa ma agat de pereti, dar erau umezi, umezi de la plansetul sufletului meu, am rugat soarele sa-i usuce, dar si-a intors razele, de frica sa nu le sorb caldura, pt a topi gheata din mine…am rugat luna, sa-mi dea un colt…un colt doar, sa-mi agat disperarea in el, s-o fac pierduta in praf de stele….dar s-a prefacut ca nu ma vede, leganandu-se indiferenta si rece…atunci mi-am strans genunchii langa pieptul rece, am inchis ochii sub pleoapele grele….buzele imi erau uscate si simteam cum ingheata, sub suflul din mine…nu mai am nevoie nici de razele soarelui, nici de ploaia calda de vara, nici de zambetul lunii, sunt inutile toate….ar incalzi poate doar trupul, caci sufletul e mort….
....visa...era toamna si frunze in culori calde se oglindeau in ochii vii...nu-i recunostea, nu se regasea in privirea din ei, visa...era doar un vis...razele se jucau in sufletul ei, se jucau de-a prinsa...se impleteau in buze dulci si soapte adanci...dar erau doar razele, era doar mirajul unui suflet ratacit...si-a adunat cu greu privirea, sa o incalzeasca in bratele lor...dar bratele erau din aburi, aburi ce ies din pamantul reavan de toamna...se scurgea prin ei, cazand asemeni frunzelor....
...uite stolurile de ganduri, isi cauta cuibul...ascunde-ma, nu vreau sa ma gaseasca, ma obosesc cu zborul lor...trimite-le in alt cuib, acesta vreau sa ramana pustiu si pustiit...vreau cuibul gol, nu vreau nici macar nevinovata viata cruda din el....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu