... stau pe marginea lacului, sau pe marginea timpului, sau pe marginea vietii, mi-e totuna... in toate privesc si ma vad pe mine intoarsa... intind mana sa ma ating, trec printr-un fluid usor, iar iluzia ca a ma simti este atat de usor se spulbera intr-o clipa, imaginea mea se imprastie in cercuri... se aduna din nou... e liniste, incerc din nou sa ma ating, aceleasi cercuri... aceleasi cercuri concentrice si infinite, in care ma alerg si nu mai stiu daca eu sunt cea care fug de mine, sau fug dupa mine... am reusit sa prind un fir scapat din panza fina a cercului, pe care o pipai cu degetele sufletului...incerc sa-i simt esenta, simt cum mi se scurge prin suflet, il tese usor, il creeaza din nimic, il renaste din umbra si-l imbraca in culoare... inchid ochii si doar simt... o soapta incepe sa-mi zambeasca in gand... ma duc pe cursul ei lin si-mi alin simtamintele obosite, le culc in bratele sale si le acopar cu flori de gand... inchid bratele peste mine si ma afund in clipa ce as vrea sa invete zborul... sunt intr-un cocon, dar fluturele va mai iesi vreodata?...
... sunt pene in jur... multe pene ratacite, pene albe, stralucitoare, deci nu am visat!!!... zbuciumul aripilor mele a fost real... si eu credeam ca a fost doar un vis...si eu care credeam ca sunt doar un vis ce s-a terminat... as fi putut sa-mi culeg toate penele cazute, sa le pun frumos una cate una la locul lor si sa-mi iau zborul... offf, sunt legata cu un fir subtire de aceasta lume, nu pot zbura... imi adun atunci penele ratacite... le asez, in liniste, pt a le auzi murmurul, una langa alta si-mi asez sufletul pe ele... e alb, lipsit de vlaga asemeni lor... e o masa compacta din suflet si pene... din suflet si zbor... ma intind langa el... il iau in brate sa-i simt singuratatea, e cald, inca mai e cald... ne tinem de cald sub o ploaie rece de simturi... pantrund adanc in piele, simt cum se strecoara pana in miezul noptii din mine... il las sub frunzele tomnatice, il las in visul sau vestejit... imi iau mersul si ma indrept spre nicaieri... imi iau gandurile si le calc in picioarele mintii... nu-mi iau sufletul... nu pot....
...cine sunt eu?!...firul ce-l deapan agale, in pasul gandului, spre infinit....sunt inceputul si sfarsitul propriei povesti...sunt lacrima ce arde, sunt zambetul ce-mbraca chipul, in scurtele ragazuri de simtire....
... sunt pene in jur... multe pene ratacite, pene albe, stralucitoare, deci nu am visat!!!... zbuciumul aripilor mele a fost real... si eu credeam ca a fost doar un vis...si eu care credeam ca sunt doar un vis ce s-a terminat... as fi putut sa-mi culeg toate penele cazute, sa le pun frumos una cate una la locul lor si sa-mi iau zborul... offf, sunt legata cu un fir subtire de aceasta lume, nu pot zbura... imi adun atunci penele ratacite... le asez, in liniste, pt a le auzi murmurul, una langa alta si-mi asez sufletul pe ele... e alb, lipsit de vlaga asemeni lor... e o masa compacta din suflet si pene... din suflet si zbor... ma intind langa el... il iau in brate sa-i simt singuratatea, e cald, inca mai e cald... ne tinem de cald sub o ploaie rece de simturi... pantrund adanc in piele, simt cum se strecoara pana in miezul noptii din mine... il las sub frunzele tomnatice, il las in visul sau vestejit... imi iau mersul si ma indrept spre nicaieri... imi iau gandurile si le calc in picioarele mintii... nu-mi iau sufletul... nu pot....
...cine sunt eu?!...firul ce-l deapan agale, in pasul gandului, spre infinit....sunt inceputul si sfarsitul propriei povesti...sunt lacrima ce arde, sunt zambetul ce-mbraca chipul, in scurtele ragazuri de simtire....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu